Când vom înţelege că totul este adevărat şi totuşi nimic nu este adevărat – că există doar starea de a fi – abia atunci vom percepe adevărul ca fiind orice vom decide ca el să fie şi acesta va fi absolut atât timp cât putem recunoaşte că este altfel. Atunci nu ne vom mai lupta pentru o dogmă sau o cunoaştere, nu va mai exista în percepţia noastră că una e mai grozavă decât alta, pentru că vom fi şi atât.

Acumularea cunoştinţelor înseamnă gândire. Cunoaşterea ne implică gândirea sau intelectul. Adică în momentul în care accesăm o informaţie o trecem prin filtrul nostru de gândire, medităm la ea şi descoperim înţelesuri valabile pentru noi cu ajutorul minţii cu care am accesat-o şi acceptat-o.

Dacă vreţi să exersaţi starea de bucurie astfel încât să fiţi bucuria, pe lângă afirmaţia “Eu sunt dintotdeauna bucuria”, exersăm şi mental o anumită situaţie care în trecut nu ne era favorabilă, ca fiind finalizată favorabil şi în care suntem bucuroşi şi mulţumiţi.

Cred cu tărie că, dacă copilului îi oferi timp, iubire şi atenţie el se dezvoltă în armonie cu el, cu cei din jurul său şi cu întreg universul. Au nevoie în primul rând de atenţia noastră pentru a-i îndruma să descopere cele 3 caracteristici (iubirea, iertarea şi impecabilitatea) ca bază pentru o viaţă plină de bucurii.

Lobul frontal este cel care ne concentrează atenţia. Lobul frontal răspunde şi de opţiunile şi acţiunile conştiente, voluntare, conforme unei intenţii, gândite pe care le facem de nenumărate ori pe zi.
Când este în acţiune lobul frontal, manifestăm cel mai înalt şi marcant nivel de conştiinţă, conştientul şi capacitatea noastră de observare a realităţii.