Cuvintele şi impactul lor asupra creierului
Posted on 04/11/2012

Zilele trecute citeam un material care mi-a adus explicaţia faptului că, de când sunt nu suportam să vorbesc urât, să-i aud pe cei din jurul meu vorbind necuviincios, să folosesc cuvinte care induceau frica şi nemulţumirea. Cândva am făcut o lucrare de cercetare pe care am intitulat-o „Cuvântul – terapia sufletului”. Prin această lucrare am demonstrat că un cuvânt te poate ridica şi un alt cuvânt te poate coborâ. Printr-un cuvânt ne putem înălţa frecvenţa vibraţională şi prin alt cuvânt ne putem scădea frecvenţa. Astăzi vă voi dezvălui cum stă treaba la nivel neurologic, ce se întâmplă de fapt cu părţile din creier implicate în acest proces.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Din scanările pe creierul oamenilor care foloseau cuvinte precum: mânie, teamă, egoism, pericol, pedeapsă, s-a observat că amigdala intră în alertă şi generează răspunsul luptă-sau fugi, iar cuvintele pozitive gen: iubire, compasiune, iertare, încredere activează striatumul şi alte părţi ale creierului care sunt legate de plăcere, fericire, pace, bucurie şi sentimentul de recompensă apropiată.

Deci printr-un cuvânt îţi poţi activa o zonă a creierului care va secreta hormonii necesari pentru a-ţi declanşa fie starea de bine fie starea dizarmonică. De aceea atunci când spui nişte afirmaţii în care foloseşti cuvinte cu vibraţie ridicată, după câteva repetări ţi se modifică starea.

Ieri povestea o cursantă cum a ajuns la performanţa la care doar spunând de câteva ori o anumită afirmaţie gen: „Sunt dintotdeauna calmă şi liniştită”, – să nu mai fie afectată de starea celor din jur care sunt agitaţi şi nervoşi şi ea să-şi facă treaba bine, iar după un timp şi cei din jurul ei să se liniştească. Exact cum spunea un maestru „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în exterior”.

Deci în momentul în care tu ţi-ai schimbat starea, prin câmpurile tale circulă doar hologramele cu informaţia pe care mental ai activat-o. Noi comunicăm cu cei din jur prin rezonanţă (vibraţional). Informaţiile stau în câmpurile noastre sunb formă de holograme. În momentul în care eşti conştient, trăieşti în prezent şi vrei o anumită stare, hologramele din câmpurile tale pe care le activezi prin afirmaţia din starea de prezenţă, devin lumină. Lumina din ele încarcă şi hologramele cu acelaşi conţinut ale celor din jur care sunt inactive. Prin încărcare devin frecvenţă specifică cu noi şi astfel devin şi hologramele celor din jur lumini. În momentul în care o hologramă scânteiază ca o lumină, transmite prin glanda pineală informaţia respectivă (calm, linişte, bucurie, iubire, compasiune, fericire) prin neurotransmiţători spre fiecare celulă din corpul fizic şi astfel omul se transformă. Cel mai mare ajutor real pe care poţi să il dai cuiva este exemplul personal, trăirea stării de „a fi”. Când eşti o stare ai hologramele care conţin informaţia acelei stări luminate şi astfel poţi „mişca oamenii”, spre a se ajuta pe ei.

Aşa cum am mai spus nimeni nu te poate ajuta decât tu, cel de lângă tine doar te poate susţine prin ceea ce este el. Nimeni nu poate să creeze în locul tău reţele neuronale în lobul tău frontal. Aşa că vă rog să nu vă mai amăgiţi crezând că altcineva poate face ceva în locul tău. Doar tu poţi face şi trece prin experienţele şi viaţa ta. Atunci când crezi că altul te salvează şi altul face în locul tău, nu faci decât să te îndepărtezi de Sinele tău Divin şi să trăieşti ca o frunză pe apă, care poate fi mişcată de orice curent din exterior. Găsiţi-vă puterea interioară, creşteţi-vă sufletul, experimentaţi lucruri noi şi veţi trăi starea de bucurie.

Noi suntem creatorii propriei realităţi, iar cu ajutorul instrumentului magnific pe care ni l-a lăsat Dumnezeu – mintea noastră – putem „face cunoscut necunoscutul din noi”, adică putem scoate la suprafaţă şi manifesta pe Dumnezeul din noi. Asta este starea supremă de a fi.

Aveţi grijă de voi, iubiţi-vă, apreciaţi-vă, daţi de mîncare minţii (studiu conştient, odihnă prin meditaţii), îngrijiţi-vă corpul fizic şi observaţi-vă manifestările şi comportamentele pentru a vă putea transforma în prezent, aşa cum vreţi voi conştient.

Ştiaţi că între 6 luni şi un an de zile ne putem schimba informaţiile din structura ADN, cu unele noi pe care le accesăm conştient de cât mai multe ori? În următorul articol vă voi povesti despre acest mecanism miraculos prin care ne putem schimba moştenirea genetică. Spor la lucru cu voi. Cu drag

12 Comments
  1. Multumim pentru tot ce ne inveti si informezi. Sunt fff interesante toate acestea ca sa ne ajutam sa fim sanatosi, mai buni si sa ne vindecam de bolile sufletului si ale trupului nostru.
    Va dorim sa fiti mereu plina de energii pozitive si Dumnezeu sa va binecuvanteze ca sa ajutati oamenii.

  2. Cu placere si cu mult drag dau din mine si din experienta mea pentru a fi bine tuturor care citesc si urmaresc emisiunile realizate de mine. Stiu ca puterea este in fiecare si e timpul ca fiecare sa-si ia puterea inapoi. Mult succes in tot ce faceti.

  3. Doamnă Niculina sunteți o binecuvântare pentru noi. Tot ceea ce scrieți este foarte adevărat, iar multe experiențe deja le-am trăit.Vă doresc multă sănătate și numai bine în tot ceea ce faceți.
    Doamne ajută.

  4. Minunat articol. Asa este, cuvantul are o mare putere asupra tot ce este in jur. Studiile facute de Massaro Emotto, care imortalizeaza impactul cuvintelor asupra apei, prin inghetarea acesteia arata ca la cuvintele incarcate de vibretii pozitive (“iubire”, “apreciere”, “Dumnezeu”, etc) apa cristalizeaza sub forme armonioase, superbe, pe cand la cuvinte incarcate de vibratii negative (“ura”, nume ale persoanelor negative din istorie, “dusmanie”, etc,) apa cristalizeaza in forme dizarmonice care reflecta chiar vibratia negativa a cuvantului. Si daca luam in consideratie ca in corpul nostru apa se afla in proportie de 80%, ne dam seama ce inseamna un cuvant incarcat pozitiv pentru corpul nostru si ce inseamna un cuvant incarcat negativ. Buna functionare a corpului nostru, respectiv sanatatea noastradepinde de cuvintele pe care le rostim, le gandim…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Acest continut este protejat prin drepturi de autor.