Copii mici sunt absolut autentici. Ei nu pretind niciodată că sunt ceea ce nu sunt. Unica lor tendință este de a explora, de a se juca, de a trăi clipa și de a se bucura de viața. Nimeni nu îi învață să se comporte astfel. Așa sunt născuți. Aceasta este adevărata natura a omului, înainte de a învăța să vorbească.
Când mintea omului devine suficient de matură pentru a integra conceptele abstracte, el învață să califice totul în bine și rău, corect sau incorect, frumos sau urât. Își creează astfel o poveste despre ceea ce ar trebui sa fie. Își investește apoi toata credința în ea, iar povestea devine pentru el adevărată.
Dincolo de toate mesajele pe care le aud copiii mici există altele, nerostite, dar pe care ei le înțeleg: nu este în regula să fiu eu însumi. Nu sunt suficient de bun. Începând din clipa în care sunt de acord cu ele, ei încetează sa mai fie ei înșiși și încep să pretindă ceea ce nu sunt, numai pentru a le face plăcere celor din jur, pentru a corespunde imaginii pe care o creează aceștia în conformitate cu propria lor poveste.
Nu poți fi niciodată ceea ce nu ești. Nu poți fi decât tu însuți, iar acest lucru se petrece chiar acum, fără nici un efort.
Oamenii se nasc în adevăr, dar pe măsură ce cresc ajung să creadă în minciuni. Una din cele mai mari minciuni din istoria umanității este aceea a imperfecțiunii lor. Nu este decât o poveste, dar ei ajung să o creadă, folosindu-se de ea pentru a se autojudeca, pentru a se autopedepsi și pentru a-și justifica greșelile.
Tot ceea ce exista în creația lui Dumnezeu este perfect. Dacă nu conștientizăm această perfecțiune a noastră, acest lucru se datorează numai faptului că întreaga noastră atenție este focalizata asupra poveștii în care am ajuns să credem. Minciunile din această poveste ne împiedică sa vedem adevărul. Prin conștientizare, noi putem schimba însă povestea și putem reveni la adevăr. (Don Miquel Ruiz)
