Există oameni
Posted on 01/07/2013
“Există oameni care te ajută să te schimbi. Din oricine în cineva. Există oameni care doar privind înspre tine îţi dau curaj, inspiraţie, sclipire şi şansă. Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială ireversibilă şi irepetabilă. Oameni cu aceeaşi vibraţie cu a ta, oameni care îţi dau emoţii puternice încât intri în panică doar dacă îi ai în preajmă. Există oameni care-ţi taie răsuflarea atunci când îşi întind braţele către tine. Sunt cei care nu-şi cer îmbrăţisările înapoi, cei care dau şi atât. Fără alte obligaţii, fără troc de sentimente, fără risipă de orgolii personale. Există oameni care te simt. Dar te lasă să crezi că nu ştiu nimic despre tine. Există oameni care te înalţă, te îmbogăţesc şi te fac să te simţi aristrocrat pe-a’ntregul, până sub piele şi dincolo de zbaterea sângelui. Există oameni care te iubesc la fel cât îi iubeşti şi tu, dar aleg să o facă pe ascuns, cu acea discreţie pe care o întâlneşi doar la graniţa dintre tăcere şi mister. Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni şi se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. Există oameni care te învaţă drumul înapoi spre tine, pentru ca mai târziu să te lase acolo de unul singur şi să-ţi admire de departe … înălţarea”.
Si cât de minunat este că există….Mulțumesc.
asa este,i- am simtit pe pielea mea acesti oameni, chiar daca aparent nu am nici o legatuta cu ei!
Superb ! scris acest articol….Felicitari ptr. maiestria scrisului , si mii de multumiri !
DUPA PRIMELE CUVINTE ,CAND AM INCEPUT A CITI MI-A VENIT IN MINTE IMAGINEA PARINTELUI MEU DUHOVNICESC OARE DE CE ? POTI SA MA AJUTI SA INTELEG?
cu dragoste anca
Dragele mele,cand am ales acest text ,stiam ca e pt doua fiinte importante din viata mea,acum….niculina si mihaela….ma bucur ca aceste randuri alese de mine ,spune aproape totul despre ceea ce ele ne transmit in cadrul “pasilor” ce-i parcurgem impreuna in a deveni fericite…..si implinite….cu drag ioana andreea
e scris cu sufletul, categoric e o persoana speciala
Reblogged this on EARTH CHANGE MZ and commented:
EXISTA OAMENI…
Oamenii iti ies in cale si te ajuta, atunci cand si tu esti om. Chiar daca noi nu ne descoperim, ne descopera altii. Fericiti de cei ce stiu sa ofere ceea ce_ti lipseste; iubirea inainte de toate. Imi doresc sa fac parte din universul lor. Asa sa fie!
Da, exista oameni care vin pe vibratia personala, oameni pe care ii chemam in viata noastra sa ne daruie informatia de care avem nevoie – ei au cheia la acel ceva din noi pe care nu putem sa punem degetul inca si avem nevoie de ei sa ne indrume sa o accesam. Si ce e mai inaltator este ca acei oameni care dau din ceea ce sunt nu iti vor cere niciodata sa-ti iesi din fire sa ii rasplatesti pentru ceea ce fac pentru tine. Nu iti vor cere niciodata sa iti calci pe inima sa le demonstrezi ca le apreciezi ajutorul. Oamenii aceia gasesc multumire in simplul fapt ca daruiesc. Implinirea celui de langa ei este implinirea lor si vice-versa. Asta e dragoste neconditionata. Este respect de sine transpus in respect pentru cel de langa sine. Este iubire pentru sine caci toti suntem una.
Sunt fericita ca intalnesc mereu oameni care isi respecta originea divina si fac rai in jurul lor. Asa este si asa sa fie.
Super spus, imparatsit si ajuns la tinta. Multumim. Alexandra
Pentru mine Niculina esti persoana din tot articolul si singura persoană care îmi taie răsuflarea. Te divinizez.