Descoperirea Sinelui Divin
Posted on 03/08/2012
“Sinele Divin nu se află doar dincolo ci şi înăuntrul fiecărei forme de viaţă, ca esenţă invizibilă şi indestructibilă. Ceea ce înseamnă că vă este accesibil acum sub forma celui mai intim sine al dumneavoastră, a adevăratei dumneavoastră naturi. Dar nu căutaţi să o cuprindeţi cu mintea. Nu încercaţi să o înţelegeţi.
El poate fi cunoscut numai când mintea e tăcută. Când eşti prezent, când atenţia îţi este îndreptată total şi intens asupra momentului Prezent, Sinele Divin poate fi simţit, dar nu poate fi niciodată înţeles mental.
A regăsi conştiinţa Sinelui Divin şi a rămâne în acea stare de „desăvârşire a simţirii” înseamnă iluminare.
Cuvântul iluminare duce cu gândul la o realizare supraomenească, iar egoul vrea să perpetueze această idee; dar iluminarea este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală de a trăi în unitate totală cu Sinele Divin. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, vă reprezintă în esenţă pe dumneavoastră, şi totuşi cu mult mai mult. Este regăsirea adevăratei naturi dincolo de nume şi formă.
Incapacitatea de a simţi această conectare dă naştere iluziei separării, a acelei scindări interioare şi a separării de lumea înconjurătoare. Atunci te percepi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictele interioare şi exterioare devin regulă.
Cel mai mare obstacol în calea trăirii acestei conectări este identificarea cu mintea, care face ca gândul să devină compulsiv. A nu fi în stare să te opreşti din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniştii interioare care este inseparabilă de Fiinţă şi, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică şi suferinţă.
Identificarea cu mintea creează un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi şi definiţii care blochează orice relaţie autentică. Creează scindare interioară, se interpune între dumneavoastră şi ceilalţi oameni, între dumneavoastră şi natură, între dumneavoastră şi Dumnezeu. Ecranul de gânduri creează iluzia separării, iluzia că existaţi separat de „celălalt”. Uitaţi atunci faptul esenţial că, dincolo de aparenţa fizică şi de diferitele forme, sunteţi una cu tot ce există.
Mintea reprezintă un instrument minunat dacă este folosită corect. Însă, folosită greşit, devine foarte distructivă. Pentru o exprimare mai exactă, nu este vorba de faptul că vă folosiţi greşit mintea — de obicei n-o folosiţi deloc. Ea vă foloseşte pe dumneavoastră. Aceasta este boala. Credeţi că sunteţi mintea dumneavoastră. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dumneavoastră.
Este aproape ca şi cum aţi fi posedat fără să o ştiţi, şi în felul acesta credeţi că sunteţi entitatea care vă posedă.
Începutul libertăţii este înţelegerea faptului că nu sunteţi „gânditorul”. În momentul în care începeţi să observaţi gânditorul, un nivel superior de conştiinţă devine activ.
Atunci începeţi să vă daţi seama că în spatele gândului se află o dimensiune vastă de inteligenţă şi că gândul nu reprezintă decât un minuscul aspect al acestei inteligenţe. Vă mai daţi seama că toate lucrurile care contează cu adevărat — frumuseţea, dragostea, creativitatea, bucuria, pacea interioară — izvorăsc de dincolo de minte. Aţi început să vă treziţi.
[Eckhart Tolle – Puterea prezentului Ghid Practic]
Aşa să fie!