Cunoaste-te pe tine însuti

Lumea e în tine şi poate fi cunoscută în tine, ca fiind tu.

Nu putem înţelege, iubi şi accepta pe alţii fără ca mai întâi să ne cunoaştem şi să ne iubim pe noi înşine.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Ca să ne observăm pe noi înşine în mod obiectiv, trebuie să acceptăm faptele aşa cum sunt, fără plăcere, neplăcere sau etichetări. Atenţia trebuie să fie bipolară. Adică noi vedem o situaţie şi în acelaşi timp vedem ce ecou produce ea în noi ca simţire şi gândire.

Cu alte cuvinte componentele unei situaţii trebuie să includă propriile noastre reacţii. Noi rămânem în procesul ştiinţific eliberaţi de judecată, interpretare, evaluare, privind doar în diferite momente ale zilei fundamentul nostru intelectual şi fizic la nivelul vitalităţii noastre.

Când atenţia este bipolară, la început există observaţia şi aşa zisa lume exterioară, dar cu accentul pus pe mişcările interioare. Apoi aceste mişcări, plăceri sau neplăceri devin ele însele obiect de explorare. În acest fel noi devenim mai intimi cu noi înşine, mai conştienţi de felul în care funcţionăm din moment în moment, în viaţa de zi cu zi.

Când suntem exploratori, ascultarea reală apare automat şi în ascultare există deschidere, receptivitate, dorinţă de schimbare. Explorarea nu devine niciodată o fixaţie cu o ţintă de atins. Ea rămâne o acceptare care aduce originalitate şi viaţă în orice moment.

În acceptarea funcţională, accentul nu se pune pe ceea ce noi acceptăm, ci pe acceptarea însăşi.

Toate încercările de a ne schimba pe noi înşine se bazează pe interpretarea care presupune existenţa unui interpret, dar când nu există nici un interpret, nici un centru individual de referinţă, accentul cade spontan pe observarea în sine. Pentru a ajunge într-o relaţie adevărată cu Sinele şi astfel cu lumea, toate interferenţele psihologice trebuie să înceteze.

Cu dispariţia obiceiului de a fi cineva care face ceva, rămâne doar atenţia nudă şi în lumina ei funcţionarea proiecţiei devine mai clară. Mintea îşi recâştigă sensibilitatea naturală şi flexibilitatea ei şi în acelaşi timp noi simţim libertate în relaţia cu mediul nostru. Conştiinţa este mobilă, mereu în explorarea universului, doar Sinele este fix. El nu se mişcă, stă şi aşteaptă conştiinţa să se oprească o clipă din explorare ca să materializeze ceea ce conştiinţa alege.

Acceptarea funcţională este o poziţie complet neafectată, întrucât ea este de la început fără ego (personalitate), adică liberă de orice interferenţă mentală.

Ea este în primul rând activă – adică există o vigilenţă completă în observare. Nu există nici o supunere faţă de obiect. Există doar o acceptare a lui fără analiză de vreun fel. Cu alte cuvinte păşeşti direct în afara procesului de devenire, în deschiderea însăşi.

Deschiderea este vigilenţa fără nici o aşteptare. Când trăieşti în deschidere totul apare şi dispare în ea.

În acceptare tu eşti deja în întreg. Este important să plasezi credinţa în adevăr. Credinţa trebuie să fie informată, nu oarbă. Credinţa nu este dincolo de posibilităţile tale de cunoaştere. Ea apare când ceva intră în aria ta de acceptare.

Ea nu are nimic de a face cu dependenţa, ci te duce spre o autonomie din ce în ce mai mare.

Egolul (personalitatea) nu are concreteţe, nici substanţă, nici continuitate. El este o colecţie de gânduri ţinute laolaltă de memorie. El este creat de societate, părinţi şi educaţie şi se cristalizează ca un complex de date şi experienţe. Este o cutie în care suntem ţintuiţi de conştiinţa socială, de toate prejudecăţile şi ideile preconcepute despre lume, despre ce e bine şi ce e rău, despre ce se cuvine şi ce nu, cu toate că nu este nicăieri scris cum „trebuie” şi de ce „trebuie”.

Adică nu există „trebuie” atunci când te-ai cunoscut pe tine; există doar „vreau”, „aleg”, „sunt responsabil”. În momentul în care ştii cine eşti începi să-ţi explorezi limitele. Toţi ştim în forul nostru interior că suntem mai mult decât corpul nostru fizic, că suntem mai mult decât mintea noastră, că suntem mai mult decât rolurile noastre sociale şi educaţia noastră, dar cu timpul datorită faptului că suntem copleşiţi de multitudinea de informaţii tehnologice şi nu numai din exterior uităm de fapt cine suntem cu adevărat. Noi suntem un ceva care avem un corp, avem o proprietate, avem o şcoală, avem un rol, avem o educaţie. Deci în principal suntem acel ceva infinit care este pus în finit pentru a manifesta şi cunoaşte infinitul din noi.

Vă doresc mult succes în reconectarea cu Sinelui divin, magnific, plin de potenţial în manifestare.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire!