Acceptarea transformărilor adolescentului

Posted on 17/12/2015

Aici rolul părintelui este fenomenal în a-l ajuta pe tânăr să devină un adult responsabil, matur sau un adult iresponsabil, imatur. Atunci când părintele acceptă că adolescentul nu mai este un copil, începe să-l trateze ca atare şi îndrumarea spre dezvoltarea sa este de o necesitate covârşitoare.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

În această perioadă toţi am trecut prin transformări majore iar ei vor trece de obicei prin aceleaşi tipuri de transformări. Acestea sunt de la:

• corpul fizic – creşterea organelor genitale, a muşchilor, schimbarea timbrului vocii, apariţia coşurilor (datorită modificărilor hormonale), etc;
• corpul emoţional – prin nevoia de relaţionare, apariţia senzaţiei de excitare la intrarea în rezonanţă cu un tânăr de sex opus, dorinţa de a fi observat de cei de sex opus, nevoia de a fi valorizat de cei de vârsta lor, etc;
• corpul mental – prin nevoia de a face lucrurile diferit faţă de adulţi, de a descoperi lucruri noi, să le integreze, să ia decizii şi să se descurce singuri, etc.

Ca adult, când ştii că aceste transformări au loc şi sunt fireşti, vei fi prezent să îi explici prin ce transformări va trece şi cum să le depăşească pe fiecare structură.

Pentru corpul fizic de exemplu, atunci când îţi arată că i-a ieşit un coş nu îl sperii sau îi spui că va arăta aiurea şi că lasă urme pe faţă, ci îi explici că acestea sunt normale pentru vârsta asta, vor mai apărea dar vor trece imediat, corpul se va echilibra şi că nu e nevoie să se îngrijoreze. Îi explici cum să-şi facă toaleta mai des, cum să se îngrijească în aşa fel încât corpul să se cureţe imediat de anumite reziduuri care apar, etc.

Prin aceste explicaţii (atenţie, nu obsesiv) îi arăţi că eşti prezent lângă el şi că accepţi aceste transformări şi că îl vei iubi chiar dacă uneori e mai roşu pe faţă, sau transpiră mai abundent, sau că îi miros picioarele mai puternic în anumite momente, etc.

Pentru corpul emoţional de exemplu, atunci când îl vezi grăbit să facă ceva, să sune pe cineva, să se întâlnească cu cineva (de sex opus de obicei) şi nu mai aude, nu mai este atent la ce i-ai spus tu, nu începi să-l mustri sau să-i reproşezi diverse.

 El se va simţi acceptat dacă tu ca adult într-o stare de pace şi linişte interioară (pe care o capeţi lucrând cu tine şi fiind în observator mereu) îi mai repeţi odată ce i-ai spus mai înainte şi îl aduci frumos în prezent, punându-l să repete ce i-ai spus şi astfel îl ajuţi să iasă din acel moment de explozie hormonală care-l duce în emoţii dezorganizate.

 El (ea) va depăşi acel moment de debusolare, va face ce vroia şi mai înainte, dar mai relaxat şi detaşat. Prin acest gen de comportament ca părinte, îl ajuţi să-şi creeze o atitudine de observator, să se autoechilibreze singur şi să fie stăpân pe emoţiile sale.

Pentru corpul mental, atunci când cere diverse explicaţii sau dezvoltări conceptuale a ceva ce nu înţelege, laşi toate treburile care nu necesită atenţie urgentă şi îţi dedici câteva momente prin atenţie totală spre el ca să îi explici. Acele explicaţii de care are nevoie într-un moment sau altul, pentru el sunt de fapt ca nişte cărămizi prin care îşi clădeşte mintea în armonie cu emoţiile şi corpul fizic.

Este foarte important ca părintele sau adultul de lângă el să-l ajute să-şi accepte transformările şi să le integreze ca făcând parte din evoluţia şi menirea sa.

(Va urma)