Cum întretinem boala în corp (III)
Posted on 01/08/2014

Iubirea de Sine, acest concept care mi-a dat de furcă şi mie, iar din ce observ şi majorităţii oamenilor pe care i-am întâlnit.

Oamenii confundă iubirea de sine cu egoismul.

Eu personal am reuşit să fac această distincţie şi am descoperit că nu ai cum să te iubeşti pe tine dacă nu eşti cu tine, nu ai timp de tine, nu îţi oferi instrumentele necesare evoluţiei şi dezvoltării tale.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Lipsa iubirii de sine îţi indică că:

–  nu-l poţi iubi pe Dumnezeu dacă nu ai cu ce să-l iubeşti pe Dumnezeu;

–  nu poţi să spui că iubeşti pe cineva atâta timp cât eşti în conflict şi război cu tine;

–  nu poţi crea legături sănătoase cu oamenii din jur atât timp cât tu de fapt nu exişti ca fiinţă interioară centrată pe evoluţia şi creşterea ta ca fiinţă.

Cu alte cuvinte atunci când nu te iubeşti pe tine tu nu exişti în ecuaţia vieţii tale şi în univers ca entitate creatoare.

În această situaţie fiecare îşi dă cu părerea despre ce trebuie să faci, cum să faci, când să faci, cu cine să faci, iar tu nu ești responsabil și atent în ce te implici. Trăiești ca un roboțel împins tot timpul de alții, binevoitori de altfel, dar care te blochează în evoluția ta. Alegerile în viață le facem doar noi pentru a fi prezenți și a trăi real în aici și acum. Dacă ne fac alții alegerile trăim pentru percepția lor și ajungem la suferințe, boli și nefericire.

Această lipsă a iubirii de sine te ţine în poziţia de salvator care de cele mai multe ori te duce în poziţia de victimă. Gândiţi-vă de câte ori aţi făcut cuiva un bine, trecând peste nevoile sau priorităţile voastre şi de câte ori vi s-a întors cu rău de la acea persoană? Asta înseamnă poziţia de salvator – victimă.

Când ajuţi pe cineva, dar şi el putea – însă îi era mai comod să facă altul în locul lui – eşti în poziţia de salvator.

Acele situaţii şi evenimente îţi vor aduce mai devreme sau mai târziu suferinţe deoarece nu ai lăsat acel om să-şi creeze reţele neuronale noi – prin experimentare – cu care să ştie de fiecare dată cum şi ce să facă singur. Atunci când tu experimentezi o situaţie, te dezvolţi ca om şi ca fiinţă. Atunci când face altul se dezvoltă el, dar nu era treaba lui, aşa că „se bagă unde nu îi fierbe oala” – vorba românului – şi universul îi va da mai mult de treabă, ceea ce duce la epuizare, surmenaj, nefericire, boală, etc.

Când nu te iubeşti laşi pe toţi oamenii cu care intri în contact să intre „cu noroi pe papuci” în sufletul tău. Lipsa iubirii de Sine decurge tot din faptul că nu am fost educaţi (programaţi) încă din copilărie să ne iubim.

Pentru a crea iubirea de sine ca stare e nevoie să introducemn un nou program (soft), de data aceasta conştient prin exerciţiu, voinţă şi disciplină, în creierul nostru.

Totul e posibil atunci când ai ieşit din ignoranţă, atunci când ştii ce vrei şi ieşi din poziţia victimă – călău.

Spor la lucru cu voi și rețineți că sunteți cel mai mare prieten și cel mai mare dușman al vostru.

Dați-vă voie să vă iubiți pe voi ca să aduceți manifestarea fericirii în realitatea voastră.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.

Aşa este şi aşa să fie!

11 Comments
  1. Samciuc Cristina says:

    MULTUMESC SUFLET DRAG MIE,MI-AI LUMINAT DRUMUL VIETII, ITI MULTUMESC.

  2. Buna ziua dna.Niculina Gheorghita ,va multumesc din suflet ca a ti aparut in viata mea ,va multumesc pentru sfaturi ,le voi pune in practica ,stiu din totdeauna ca voi reusi ,bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze ,Doamne ajuta !

  3. Am o nelamurire,am ascultat toate emisiunile dvs. si intr-una din ele spuneti ca,copilul,spiritul lui,nu e chiar exprimarea dvs.,dar in mare asta e ideea, isi alege locul unde sa se nasca si familia,eu nu pot intelege asta,poate am s-o inteleg in timp.Spun asta pt. ca eu m-am nascut la munte si nu mi-a placut niciodata la munte si n-o sa-mi placa,oricat as incerca,marea este marea mea iubire si va ramane intotdeauna,iar despre familie nu vreau sa vorbesc.Sau poate am inteles eu gresit.Iar copiii care nu se nasc intr-o familie,ci rezulta dintr-o ” relatie” care se termina la aflarea vestii ca ea e insarcinata,mai bine zis copiii care vin pe lume din greseala, sau numai mama ii doreste sau numai tatal?!Probabil ca mi-a scapat mie ceva din ceea ce ati spus dvs.,am sa reascult.Imi place ce faceti si ma regasesc in multe lucruri pe care le spuneti,succes in continuare.

  4. Exelent articol!Așa se explică optimismul meu și bucuria de a trai și crea chiar și la vârsta a treia.Eu credeam că sunt un pic egoistă,dar uite că era bine…am ajutat multă lume,nu am așteptat ninic de la ea,dar mă simt excelent atât fizic cât și psihic.Website-ul meu vă poate lămuri cam ce există la ora aceasta in viața mea virtuală.Cea reală este plină de flori ,4 pisici și un Rexi superb care ma adoră!

  5. Camelia Covaliu says:

    In primul rand, multumesc! Mi-ati raspuns la intrebarea pe care o am in minte de cateva zile…ca exista o mare diferenta intre iubirea de sine si egoism…Nu percep inca aceasta diferenta…dar articolul dvs este un inceput…..

  6. romanescu alina says:

    va multumesc ca existati ,eu v-am descoperit de curand si va ascult pe fiecare zi sunt din Craiova ,credeti ca puteti veni si la noi ?

  7. Multumesc nespus atat Dv cat si acelei Doamne care va adus in viata mea .Marturisesc ca dupa primele minute in care vam ascultat mi sa luminat viata si totul are un sens nemarginit

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Acest continut este protejat prin drepturi de autor.