Cum să fii bine cu tine
Posted on 15/12/2023
1.Cum să fii bine cu tine?
De ce nu învățăm din greșeli?
Vorbim generic de greșeală. Eu recomand să folosim cuvântul experiență nefastă sau perturbatoare.
Conceptul de greșeală ne duce într-un soi de vinovăție care nu te ajută să lucrezi cu tine pentru a evolua.
Autor articol: Psih Niculina Gheorghiță
Însă pentru înțelegerea la nivel larg mulți oameni învață din ”greșeli” dacă stau să-și extragă lecția, după acea experiență. Încă din mica copilărie am fost educați cum că, dacă ai greșit asta este, nu mai poți repare.
Astfel ai doar câteva direcții indicate de societatea în care trăim ( spovedanie, căutarea iertării, etc) ca să te poți ierta și să nu ai acel pietroi pe inimă – însă când ești tu cu tine îți dai seama că nu-i ok ce ai făcut – însă nu am fost educați să ne cerem scuze, să vrem să facem ceva conștient pentru a remedia, iar data viitoare într-un context similar să acționezi diferit.
Din punctul meu de vedere asta ar însemna să înveți din greșeli.
E adevarat că uneori avem situații sau experiențe în care nu mai poți repara însă poți extrage o învățătură, ca altă dată să nu mai treci prin acel gen de experiență.
Și abia atunci vei învăța ceva și altă dată vei acționa diferit.
Altfel trăiesc oamenii în iluzii și povești nemuritoare –cum că cineva din exterior poate face ceva pentru ei, că-i poate salva, mântui, apăra, vindeca, etc.
Aceste gen de lipsă de responsabilitate te ține în aceleași comportamente și atitudini vechi, rigide și stagnante.
Abia atunci când înțelegem că și binele și răul sunt fațete ale experinețelor și că totul pleacă de la tine, din interior spre exterior vei căuta resurse și instrumente să schimbi acele atitudini distructive.
- De ce avem tot timpul senzația că avem nevoie de mai mult și că nu avem suficient?
Omul este o ființă instațiabilă spune Freud – și are dreptate. Noi suntem într-o continuă evoluție și chiar dacă nu ne trebuie multe, de fiecare dacă vrem altceva. Chiar dacă este ceva din același fel, avem nevoie să fie diferit. Este o nevoie evolutivă să nu ne mulțumim cu puțin.
Aici nu văd o problemă.
Însă vă invit să contemplați la cum vă manifestați și să răspundeți în intimitatea voastră, la o ceașcă de ceai la următoarele întrebări:
Câte eforturi facem pentru mai mult?
Cât de mult ne sacrificăm unele dimensiuni ale vieții pentru a dezvolta altele?
Cum ne simțim de fapt când am realizat ceva?
- Cum îi spui creierului:” sunt bine, am tot ce îmi trebuie, nu mai e nevoie de nimic”?
Atunci când tu ca parte divină, coordonezi personalitatea umană poți creea diverse acțiuni pentru a împlini aceste nevoi de insațiabilitate, de la o dimensiune distructivă la alta evolutivă.
În acestă stare trăiești în aici și acum, manifești poziția de observator, gestionezi emoțiile ca un adult și poți creea în creierul tău o conexiune neuronală de acceptare, detașare și integrare.
O altă direcție este schimbarea programelor de agitație continuă pentru nimic, aceste programe sunt imprimate încă din mica copilărie și până nu le dibuim suntem coordonați pe pilot automat de ele.
4. Cum putem aborda starea de bine?
Asta facem prin observarea minții, abilitate care poate fi antrenată prin 3 pași concreți – spune Dr.Daniel Siegel.
- Să creăm starea de bine în mintea nostră – prin gânduri constructive , în relațiile noastre – prin schimbarea de emisii și comportamente, în corpul nostru – prin activitate fizică și vizualizări mentale.
- Dezvoltând această abilitate de a observa și percepe mintea, ne schimbăm structura fizică și chimică a creierului.
- Activarea integrării- un proces prin care elementele distincte sunt agregate împreună pentru a forma un tot funcțional. Integrarea ne dă posibilitatea de a fi flexibili și liberi.
Astfel prin observarea minții, suntem capabili să ne concentrăm asupra minții noastre în moduri în care integrează creierul și-l conduc către reziliență și sănătate.
Spune Dr. Daniel Siegel în cercetările sale că, avem un triunghi al stării de bine și anume: mintea-creierul și relațiile.
Prin dezvoltarea acestei abilități avem următoarele beneficii:
- se diminuează reactivitatea persoanei atunci când nu este necesar;
- crește concentrarea atenției;
- crește compasiunea și empatia în relații.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și integrare