“Alege să fii fericit(ă)”

  Conform cunoașterii, că noi suntem ceea ce gândim, iar gândurile devin în timp credințe, tot ceea ce vrem, este o alegere a ceea ce vom trăi. Viața este o alegere, faptul că vrem să credem că ceva funcționează sau nu este o alegere, pentru a merge undeva în întuneric sau a aprinde lumina este o alegere, așa că pentru a fi fericit(ă) important este să alegi să fii aceasta stare.

Autor articol: Psiholog  Niculina Gheorghiță

Alegerea de a fi fericit(ă) vine din credința că fiecare poate trăi așa cum vrea pe acest pământ, fiecare e liber să experimenteze viața așa cum dorește și asta aduce starea de fericire. Spunea cândva o doamnă, foarte dragă mie că: “Fiecare om vine pe pământ să caute fericire. Stă cu ea în casă, în pat, în societate dar fericirea este atât de aproape încât nu o vede“.

În momentul în care alegi conștient, și te susții spunând  afirmația: “Eu sunt dintotdeauna fericire în manifestare” – prin această disciplinare a minții, spre a trăi fericirea vei deschide un flux de conștiință în care tot ce vei face și vei trăi îți va aduce starea de fericire.

Veți spune: oare doamna aceasta crede că este așa simplu?

Unii cred că fericirea este un dat doar pentru unii, însă de alții nu poate fi atinsă.

Din punctul meu de vedere fericirea nu este un dat pentru nimeni, este o stare a minții pe care o externalizezi prin acțiuni și o simți cu sufletul când se activează energia inimii.

Vă invit să facem un exercițiu și să vedeți ce e necesar să faceți conștient ca să atingeți starea de fericirea.

Luați o foaie de hârtie și vedeți ce realizări ați făcut până acum.Veți lua dimensiunile importante din viața dumneavoastră, și  le veți bifa ca realizate. Menționez că această listă implică inclusiv latura spirituală, adică contact direct cu Sinele Divin în aceste planuri. Dacă ceea ce ți propui nu sunt pentru tine și din tine nu poți simți starea de împlinire. Când facem ceva pentru alții simțim o stare de bucurie de moment, care trece, însă bine cu bine înseamnă foarte mult.

Dimensiunile pe acre vi le propun în Exercițiu sunt:

Plan personal (afectivitate, iubire, împlinire), adică tu cu tine;

Plan educațional și profesional;

Plan familial;

Plan social;

Planul creațiilor (adică orice ați făcut cu mânuța și cunoașterea dumneavoastră).

După ce v-ați făcut această autoanaliză, uitați-vă pe foaie și bifați ce vă bucură în mod deosebit. Pot fi împliniri sau acțiuni pe care le-ați făcut de dragul părinților, a soției, a copiilor, dar nu că ați vrut neapărat. După ce ați făcut și această subliniere uitați-vă pe hârtie și gândiți-vă ce ați vrea să mai faceți ca să vă simțiți împliniți? S-ar putea să vreți să profesați altceva, s-ar putea să vreți să faceți ceva numai pentru dumneavoastră, nu în mod egoist ci doar ca să vă bucure. Aseară întrebând o cursantă ce face efectiv pentru ea și nu pentru familie și cei din jur?, răspunsul a fost “Nimic”. Cum să trăiești starea de fericire atunci când, tu nu faci ceva pentru încărcarea ta, pentru a te bucura de ce creezi tu? Acestea pot fi activități minore sau neînsemnate pentru altcineva dar pentru tine pot avea un răsunet imens în recâștigarea bucuriei vieții. E ok, puteți trece la acțiune oricând vreți, niciodată nu e prea târziu să faci ce îți place.

Am să vă dau un exemplu personal, că dacă alegi să faci ceva pentru tine, niciodată nu-i târziu, iar bucuria și satisfacția sunt maxime.

Prima dată când am auzit un cântec la pian în direct, m-au trecut toți fiorii și am zis ce interesant, cred că aveam vreo 16 ani. Atunci mi-am zis: când voi putea voi merge să văd ce e cu acest instrument. Chiar așa am făcut prin anii 1991 am luat 6 luni lecții de pian la Clubul CFR Iasi, cu o doamnă minunată. Eram fascinată de ore abia așteptam să vină ziua când aveam de mers la Club, dar exersam doar acolo, pentru că unde stăteam nu era pian și nu aveam unde să exersez în altă parte. După vreo 6 luni a venit vara, am dat la facultate m-am luat cu învățatul și nu m-am mai ocupat de asta. Când am născut primul copil am zis, va face pian ca să îl ascult cum cântă, gândindu-mă că de acum este prea târziu pentru mine să mai fac pian, nu cred că mai pot să învăț să mai cânt. A făcut copilul, 5 ani l-am dus la pian, eu ascultam și adoram cum cântă și ce cântă, astfel l-am încurajat, lăudat, susținut, dar nu aveam acasă pian așa că iar nu putea exersa decât cu profesoara la ea acasă. Mi-am dorit o pianină, în discuție cu o doamnă profesor de vioară a zis că știe ea pe cineva care vrea să de- o pianină unui copil care să cânte, și așa m-am trezit acasă cu pianina. Totul bine, copilul a mai exersat cu profesoara la noi acasă de vreo 2 ani și apoi nu prea l-a mai interesat. Am dat acea pianină la un copil care chiar dorea să cânte, tocmai de la Buzău și astfel iar am rămas fără pianină. M-am mutat în altă casă și mi-am dorit o altă pianină de altă culoare ca să fie în ton cu mobila și cu casa. Atunci soțul meu mi-a căutat, găsit și cumpărat o altă pianină așa cum am vrut-o eu. Pianina acasă, băiatul mare cânta din când în când, atunci când îl rugam eu să-mi cânte. Cel mic se dădea și el pe lângă pianină, iar eu speram că măcar el va dori să aprofundeze pianul. I-am adus profesor de pian acasă dar după vreo lună s-a plictisit și gata.

Stând într-o zi în living și văzând pianină, parcă mi s-au derulat prin fața ochilor tot ce v-am scris mai sus și atunci am zis, dar eu mi-am luat pianină pentru mine, este o bucurie de-a mea, de ce nu caut eu un profesor să iau eu lecții de pian și tot împing copiii să facă ceva ca să mă bucure pe mine? Și astfel mi-am lăsat copii în pace nu i-am mai împins să ia lecții de pian. Și conform paradigmei: „atunci când elevul este pregătit apare și profesorul”- a apărut persoana cu care să fac pian și astfel am 3 luni de când exersez acest minunat instrument. Bucuria și fericirea e imensă acum când aud de sub degetele mele melodiile pe care le derulez și îmi încep ziua cu pianul, la prânz exersez pian și termin ziua pe frecvența pianului. Deci am ales atunci să fac pian indiferent de vârstă, de profesie, de ce cred alții, de orice. Mi-am dat seama că, atunci când îți place ceva cu adevărat, tu crești, înflorești și ai o lumină care nu se diminuează.

Deci am ales să mă bucur făcând ceva ce mi-am dorit acum 20 de ani, și mi-am dat seama că nu este niciodată prea târziu să faci ceva pentru tine, pentru bucuria ta, și fără să te confirme cineva din exterior.

În concluzie fericirea este o alegere care nu ține de exteriorul nostru ci doar de ceea ce este în noi, de trăirile noastre, de bucuriile noastre și de credința nostră că avem voie să fim fericiți. Într-o seară o cursantă spunea la încheierea cursului: ”În concluzie nimeni nu ne ține și nu ne impune să alegem ceva sau altceva, doar noii suntem singurii creatori ai realității noastre interioare care apoi se răsfrânge în exterior, în planul concret”.

Spor la lucru cu voi și dați-vă voie să alegeți

să fiți fericire. Așa să fie!

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și fericire