Terapia iertarii – partea a II-a

… Accesul la miracol, şi implicit, la supraconștient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocenței, nu despre cultivarea infantilității. Problema adulților este că și-au pierdut inocența, dar și-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilității. Kahuna afirmă că, reinstaurând inocența – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedați de câștigul personal – viața noastră se poate schimba radical …

“Nu va faceți probleme”

“Întreaga lume este creația ta şi acest lucru trebuie luat ad litteram”, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru faptul că aceștia apărusera în viața sa. Problemele lor erau “creația” sa şi de aceea tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuși, să șteargă el însuși gândurile care au generat acele probleme.

Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleași concluzii. Asta înseamnă că dacă copiii noștri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problemă; dacă partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am determinat acel lucru să se petreacă; dacă soțul ori soția ne înșeală, noi am atras asta. Pare absurd.

Totuși, evenimentele din viața noastră actualizează amintiri, tipare de acțiune trecute şi reacții ciudate. La urma urmei, toți am experimentat reacții care ne-au surprins şi pe noi, şi pe cei care ne cunoșteau foarte bine, reacții în care “parcă nu eram noi înșine”, nu-i așa? Dacă te confrunți cu o problemă, o situație-limită, un necaz, o suferință, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui automat este: ce anume din ceea ce se întâmplă în mine a generat sau a atras această problemă? Apoi trebuie să ștergi gândurile care au produs respectiva problemă. Dar cum putem ști care gânduri au creat acea problemă? “Nu vă faceți probleme”, spunea dr. Len. “O parte din voi știe. Trebuie doar să-i dați permisiunea.”

Când judec o persoană, acea persoana devine un “ostatic al gândurilor mele”.

Creăm lumea prin gândurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. În viziunea lor, care este comună cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat ființe perfecte, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru, fiindcă între ceea ce există în realitate şi ceea ce vedem se interpune gândul.

Noi nu mai vedem ce există în realitate, noi nu ne vedem decât propriile gânduri. “Lumea este ceea ce credem că este”, afirma Serge Kahili King, doctor în psihologie şi o autoritate internațională în materie de huna. Psihologia modernă tinde să ajungă la aceleași concluzii, de vreme ce afirmă că oamenii nu reacționează la evenimentele în sine, ci la propria lor percepție asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arată că oamenii tind să se conformeze percepțiilor altor oameni. Altfel spus, dacă spunem în mod repetat unui copil că este rău, el va ajunge să se comporte ca atare. Dacă unui angajat i se laudă în mod repetat performanțele, chiar dacă acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine.

În limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoană devine un “ostatic al gândurilor mele”. Asta înseamnă că el tinde să se conformeze percepției mele și, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în așa fel încât să-mi confirme percepția mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecință a ceea ce gândesc despre acea persoană şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană.

Dacă este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Așa stând lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui să ne mire foarte mult că dr. Len și-a vindecat pacienţii lucrând doar asupra lui însuși.

Ce a făcut exact doctorul Len pentru a-și vindeca pacienţii?

“Am repetat incontinuu: Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă”, a declarat senin dr. Len. “Asta-i tot”.

De-a dreptul șocant! Bănuiesc că doctorului Len îi place să șocheze, să surpindă printr-o lovitură puternică şi neașteptată rutina noastră mentală. El spune că oamenii, în special vesticii, gândesc prea mult. Mai exact, sunt prinși în rutina unor programe care rulează inconștient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susține cu tărie că intelectul nu poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că “o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o”.

Cere-ți iertare

De aceea, nu trebuie decât să conștientizezi problema pe care o resimți la nivel fizic, emoțional, mental etc., apoi să începi să îți purifici gândirea, care a atras problema, printr-un proces de căință şi iertare. “Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Îmi pare rău pentru că te-am făcut ostatic al gândurilor mele şi fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul.” Așa este în creștinism: ruga trebuie precedată de căință şi de cererea iertării. Asta este ceea ce poate face conștientul: să se căiască şi să ceară iertare. Restul este treaba supraconștientului, el este armonizatorul, vindecătorul. Suntem prizonierii propriei minți şi nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul însuși.

Cum te poți ajuta în viața de zi cu zi

Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situații: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Dacă problema ține de sănătate, atunci putem spune corpului: “Îmi pare rău că ți-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă”. Și repetăm acest lucru cu sinceritate până problema dispare.

Dacă copilul are probleme la școală, putem repeta mental: “Îmi pare rău că ți-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă”. Este esențial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecința imediată este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început.

Probabil că la o primă citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, povești de adormit copiii. Dar kahuna afirmă că supraconștientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretențioase, “deștepte”, intelectualizate nu ajung la pacienţi. Accesul la miracol, şi implicit, la supraconștient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocenței, nu despre cultivarea infantilității. Problema adulților este că și-au pierdut inocența, dar și-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilității. Kahuna afirmă că, reinstaurând inocența – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedati de câștigul personal – viața noastră se poate schimba radical: renunțăm la a ne complica viața inutil şi ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptăm mai suplu şi mai eficient schimbărilor; iar calitatea relațiilor noastre se îmbunătățește semnificativ.

În loc de concluzie

Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în fază terminală şi a descris experiențele şi concluziile sale în două cărți devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” şi se referă la cele mai frecvente declarații pe care bolnavii le fac celor apropiați pe patul de moarte.

Acestea sunt: ”Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă.”

Dr. Ira Bylock consideră că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declarații care, în opinia sa, au un potențial imens în a ne vindeca relațiile şi în a ne transforma profund viața.