Onorați-vă părinții!
Posted on 13/10/2013
Onorează-ți mama și tatăl. Nu ar trebui să-i desconsideri niciodată deoarece ei sunt temelia pe care tu ai crescut ca spirit.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
Când plecăm din cer din planul extazului, ne alegem familia, părinții care să ne aducă în acest plan, ne alegem țara și locul în care să venim pentru a ne desăvârși ca spirit. Am ajuns aici, am crescut, am primit educația de la părinți așa cum au știut ei mai bine – pentru că acea educație am ales-o ca entitate – ne-am maturizat și de cele mai multe ori dăm vina pe părinții noștri că “nu ne-au dat aia și aia, că nu au făcut lucrurile așa și așa” și din aceste credințe creăm între noi și în relația cu părinții noștri un cocktail de emoții și de suferințe. Astfel ne îmbolnăvim și unii și alții din cauza frustrărilor și nemulțumirilor.
Căutăm cum să trăim o viață minunată și mergem pe la tot felul de cursuri de dezvoltare și tot felul de întruniri în grupuri spirituale, unde mai aflăm că: “din cauza mamei nu-mi fac o relație cu un bărbat potrivit”, “nu sunt fericită în cuplu deoarece tata nu a fost lângă mine ca prezență”, ” nu fac copii pentru că mama m-a blestemat să am un copil ca mine, și, de frică, nu fac copii” etc. Dar toate astea nu fac decât să ne ducă în suferință, frustrări, boală interioară. Astfel durerea se clădește pe sine.
Metoda pentru a ieși din suferință este de a te dezlega de trecut. Un prim pas este să-ți onorezi părinții, deoarece ei au făcut ce au știut mai bine la momentul respectiv și ce au făcut ei, ai ales tu din cer ca să te șlefuiești ca entitate, să scoți din tine părticele din potențialul sinelui tău divin, pentru a te desăvârși.
Să-ți eliberezi părinții de vină este grația prin care te eliberezi de vinovăție și de suferință.
Atunci când ieși din polaritate adică din programul: “dacă….atunci”, poți să te observi, să nu mai ai așteptări, să te dezlegi de trecut, iar consecința este că vei trăi clipa prezentă, iar fiecare experiență este o experiență și atât.
De cele mai multe ori căutăm vinovați în exterior pentru neîmplinirile noastre. Dar de fapt, nu putem trăi împlinirea sau fericirea pentru că nu suntem în prezent. Mereu ne ducem în trecut unde nu avem nici timp, nici energie, nu avem nimic ci doar amintiri, adică ceva fără viață.
Amintirile sunt ca niște tablouri care conțin doar un mesaj.
Acel mesaj îl interpretăm în funcție de percepția noastră vizavi de un moment sau altul.
Un tablou poate să-ți inducă prin mesaj o stare de bine sau de disconfort, în funcție de cocteilul de emoții din interiorul tău.
Trecutul îl putem asocia și cu un cavou, în care sunt cadavre. De fiecare dată când mergem acolo, ce găsim? Aceleași cadavre. Este foarte ciudat cum ne dorim mereu aceleași emoții și suferințe, care nu fac decât să ne țină pe loc prin faptul că le dăm energie prin atenție și concentrare. Când ne ducem în trecut, ne creăm în viitor aceleași emoții, deci mergem pe același flux de conștiință, și imediat vom spune că avem “ghinion”, “suntem pedepsiți”,” alții sunt de vină” etc.
Trăind în prezent și doar în prezent putem schimba fluxul de conștiință pe care am intrat în trecut cu un alt flux de conștiință ales conștient în funcție de gândurile pe care le rulăm.
Unde suntem când ne gândim la ce “ne-au făcut părinții noștri?” Răspunsul este clar: în trecut.
De multe ori ne ascundem în spatele acestor programe și spunem că: ”dacă așa am văzut la părinți probabil de aceea fac și eu așa”, deci ei sunt vinovați. De fapt tu ai venit în această viață să faci lucruri remarcabile și tot timpul vrei să fii diferit de părinți și de cei din jur, pentru că, așa faci lucruri remarcabile și diferite când ieși din obișnuit.
Așa că ne supărăm pe părinți pentru că suntem diferiți de ei și de alții – total eronat. Ei de fapt ne-au ajutat să fim diferiți, pentru a putea fi remarcabili.
Prin recunoștință de fapt noi mulțumim părinților pentru că ne-au dat viață ca să fim diferiți și să fim cine suntem cu adevărat. Dacă vrem să fim diferiți cum putem să-i învinuim pe cei care ne-au dat viață ca să fim diferiți? Niciodată nu ar trebui să desconsiderăm adversitatea care ne-a adus să fim măreți, care ne-a făcut să scoatem la suprafață divinitatea din noi, care ne-a adus aici unde suntem acum. Odată găsită și manifestată Divinitatea din noi, în noi și în exteriorul nostru, modul prin care am făcut asta devine o binecuvântare. Orice adversitate scoate la suprafață potențialul magnific din noi.
Prin recunoștința pe care le-o atribuim părinților, ne aducem în prezent și putem să ne reclădim de fiecare dată și de fiecare dată. Odată rupându-ne de trecut ne putem reclădi din prezent, viitorul.
Vindecă-te pe tine însăți și nu mai da vina pe alții, este mesajul lui Iisus când spunea: „scoate bârna din ochiul tău și apoi paiul din ochiul altuia”. Adică nu mai da vina pe alții pentru că această atitudine nu vindecă pe nimeni. Odată ce ai venit în prezent aici și acum tu de fapt te-ai vindecat de durere, emoții suferință și poți să-ți creezi fericirea.
Iubiți-vă pe voi, iubiți pe părinții voștri, trăiți și manifestați iubirea și toate se vor adăuga vouă. Când iubești ești în prezent aici și acum.
Nu poți iubi când ești în trecut sau în viitor, pentru că acele dimensiuni (trecut și viitor) nu au energie și nu poți da nimic de acolo.
Când iubim de fapt, noi dăm drumul la izvorul divinului din noi.
Iubirea este cea mai mare putere pe care o avem.
Creați din iubire și pentru iubire și toată viața voastră va fi remarcabilă. Cu drag
Multumesc iar. Daca ai sti ce raport dificil si cata instrainare se creaza intre noi si parintii nostri pt.ca ne consideram diferiti si ii invinuim ca nu sunt ca noi. De fapt,iubirea de parinti nu se stinge niciodata numai ca nu iese la suprafata in prezent.sa le dea Dumnezeu sanatate sa putem sa le aratam cat ii iubim
Reblogged this on Zâmbetul Soarelui.
Reblogged this on Printre extreme.
te felicit pentru acest subiect despre care noi am tot vorbit la cursuri, este minunat ca l-ai abordat si sunt fericita pentru cei care citesc aceste randuri. Esti MAGNIFICA, PENTRU CA TU , INTRADEVAR, TOT CE CREEZI SI CE NE TRANSMITI NOUA ESTE DIN IUBIRE.
MULTUMIM!
Cat de adevărat ,de ajutor ,reconfortant e sa recunosti ca dereglarile sunt l la tine si le poti rezolva prin IUBIRE ! Cu plecaciune Niculina !
Multumesc pentru tot ce ne inveti astept cu drag toate articolele tale si cel mai important este sa le intelegem si sa lucram cu noi Sint fericita ca te am cunoscut prin intermediul emisiunilor TV pe care le urmaresc din Londra si sper ca anul urmator sa ajung cu familia acasa in Iasi in vacanta Felicitari inca o data
Cum ne onoram parintii daca acestia ne-au abandonat?Cum ne “oblojim” ranile pentru a ne dezlega de trecut ?Cum acceptam aceste rani?Nu toti am venit pe lume din dragoste.A fost faimosul decret,lipsa educatiei sexuale,teama de gura lumii..
Buna ziua.În acest articol am scris că: noi când eram în cer și am venit pe Pământ i-am ales ca să ne desăvârșim în această viață. Așa că chiar dacă aici ați uitat acest lucru( pentru că mintea limitată nu își aduce aminte), ați ales să vă părăsească, ați ales să aveți adversități ca să vă înțelepți-ți. Deci nu au nici o vină ei și-au urmat viața lor iar tu ai venit să înveți așa. Mult succes și iertații pentru a vă vindeca de orice suferință.
Multumim Niculina pt toate invataturile bune pe care le culegem din articolele tale si din emisiunile TV la care participi . Multumim lui Dumnezeu ca a creat oameni ca tine ,asa macar ne schimbam conceptiile de viata si infruntam viitorul cu mai multa bucurie si speranta .
Cu drag. Să vă fie spre folos din iubire pentru iubire.
Ce putem face atunci cand proprii nostril parinti ne distrug viatza,arunca blesteme asupra noastra,se opun casatoriei,ne despart de sot/sotie?Cand ne reproseaza ca ne-au dat viatza,ne-au crescut,ne-au dat educatie,ne-au purtat la scoala,ne-au oferit un viitor,sau ne reproseaza greselile facute din copilarie pana in present in fiecare clipa cand dau cu ochii de tine,si tot asa in fiecare zi din viatza ta?Ce putem face atunci?Cum putem ierta,uita,si lasa in urma trecutul cu toate greselile facute,cand cei care ti-au dat viatza iti reamintesc la infinit aceste lucruri si te indeamna la ura si resentimente impotriva celor care ti-au facut rau si cand arunca blesteme asupra prietenilor tai pe care ei ii considera responsabili ca te-au indemnat sa iei anumite decizii in viatza,si cand,in realitate nu este asa,si exemple de genul asta sunt nenumarate,dar acum imi scapa.Ce putem face cand simti ura din sufletul parintilor tai,care te considera o povara si o pacoste in viatza lor si nu inceteaza nici o clipa fara sa-ti aminteasca asta,ce putem face sa ii putem ierta si sa avem puterea sa le intoarcem spatele si sa-i lasam in grija lui dumnezeu si noi sa ne vedem de viatza noastra,pentru care dumnezeu ne-a trimis pe pamant?
Îi iertăm, pentru că așa știu ei să se comporte, așa au învățat la rândul lor, și le mulțumim că ne-au dat viață și ne-au crescut cum au știut ei mai bine. Pentru a face asta e nevoie să deveniți conștientă de d-voastră și de gândurile pe care le emiteți.Apoi intrați în poziția de observator și vedeți ce puteți face acum ca să ieșiți din acea suferință. Acționați prin disciplinele pe care le tot transmit și veți vedea rezultatele. Unul sigur va fi liniște și pace sufletească în interiorul d-voastră. Succes în tot ce faceți.
Multumesc mult esti minunata .
De foarte multe ori ,ma simt vinovata ca nu am facut mai mult pentru parintii mei ,poate as fi putut,dar acum ca sunt plecati de langa mine ,la d-zeu ,este foarte trist.Multumesc mult pentru cuvintele adevarate , pe care le-am citit.
Prietena mea de la tara are un sot care a batut-o multi ani. In ultimii ani prin rugaciuni, a reusit sa aduca schimbari mari in comportamentul lui. De curand s-a intamplat din nou. A fost foarte violent. La putin timp a aparut fata lor (are cam 29 de ani si nu este casatorita) si si-a gasit mama plangand si cu urme de bici pe corp. I-a facut tatalui un scandal mare si a plecat foarte suparata. Prietena mea se roaga, isi duce viata mai departe cu acest om dar fata ei a ajuns ca-si uraste tatal. Nu mai vrea sa-l vada. Stiu ca nu este bine pentru ea si viitorul ei sa-si judece parintii dar ma gandesc si cat a durut-o sa-si gaseasca mama asa. Foarte probabil ca in copilarie mai traise aceasta experienta si poate chiar vazuse… Ma gandesc de cateva luni ce sa fac cum sa o ajut si ce sa-i spun. Cand am citit acest articol, m-am gandit sa-i trimit link-ul pe email dar parca mai este nevoie de ceva. Ati putea sa -i spuneti ceva s-o ajute in aceasta situatie?
Este o binecuvantare pentru orasul nostru ca va are. Va doresc sa va simtiti bine aici si imi doresc sa nu-l schimbati in urmatorii 50 de ani . Va stiu de pe internet de cativa ani. Am emotii cand ies din casa gandindu-ma ca este posibil sa va intalnesc fata in fata. Mie mi-ati schimbat viata si la fel prietenilor mei . Va iubesc, va admir si va multumesc.
MULȚUMESC PENTRU APRECIERI ȘI PENTRU GÂNDUL BUN. LEGAT DE PRIETENA D-VOASTRĂ EA TREBUIE SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ PĂRINȚII EI ȘI-AU ALES ACEASTĂ VIAȚĂ, IAR COPII NU AU CE SPUNE. SĂ FACĂ RUGĂCIUNI DE IOERTARE CU MAMA SI TATA ȘI VSA FI MAI BINE PENTRU EA. O SEARĂ MINUNATĂ