Lipsa de valorizare încătuşează Sinele Divin
Posted on 15/05/2012

Suntem de foarte multe ori tentaţi să nu ne ascultăm Sinele Divin, deoarece celălalt arată mai bine sau se exprimă spunând ceva mai filozofic, mai altfel şi astfel încă din copilărie, datorită competiţiei şi comparaţiei cu alţii credem că altul ştie şi spune mai bine decât noi, şi încetul cu încetul ne simţim fără valoare.

Autor articol: psiholog Niculina Gheorghiţă

Toate acestea se bazează pe următoarele programe sau credinţe false:

1. Nu sunt vrednic(ă), nu merit.

Această credinţă vine exact din centrul vinovăţiei şi produce emoţia ruşinii. Acest program (credinţă) există încă de la începuturile creaţiei, când se spune că Dumnezeu l-a făcut pe Om şi i-a dat liber arbitru, dar omul nu a făcut ce a zis Dumnezeu şi astfel a încălcat legea (ce aberaţie – adică dacă Dumnezeu i-a dat liber arbitru omului de ce s-a supărat pe el că nu a făcut ce a zis El? ciudate interpretări). De aici omul nostru s-a simţit vinovat şi ruşinat de comportamentul său şi de atunci el crede că nu merită iubirea lui Dumnezeu, ba mai mult că nu merită să fie ascultat şi crezut de nimeni din univers. Astfel s-a implementat în fiinţa umană programul ancestral de separare de Sursa divină, deoarece omul nu este demn să fie lângă Sursa care l-a creat. Şi astfel câteva programe din acestea ne-a determinat cu trecerea timpului să ne simţim fără valoare, că nu suntem vrednici şi nu merităm nimic.

Mereu întâlnesc pacienţi care vin distruşi emoţional că ei nu merită să aibă nimic, că parcă ar fi blestemaţi pentru toate, ei nu reuşesc nimic deoarece au făcut nu stiu ce păcat. Total neadevărat.

Le spun că Dumnezeu, Creatorul central este numai iubire şi dăruire, adică este ca un soare care luminează şi dă căldură întregii planete şi evident tuturor oamenilor şi vieţuitoarelor de pe planetă. Nu se uită Dumnezeu că ai făcut nu ştiu ce păcat închipuit. Totul este în mintea noastră. Mintea noastră plină cu programe nesănătoase ne face să credem asta şi nu Dumnezeu. Aşa cum am mai spus trăim conform credinţelor pe care le avem şi în care credem cu toată fiinţa. Astfel încătuşăm Sinele nostru Divin prin astfel de credinţe, şi apoi ne mirăm de ce nouă nu ne dă. Îţi dă – dar ce crezi aia îţi dă.

Cu un astfel de comportament şi credinţă că nu merit nimic, ce credeţi că veţi primi de la Univers? Nimic. Dacă credem că totul ne este permis în Univers, atât timp cât nu călcăm pe demnitatea şi liberul arbitru a cuiva, atunci vom primi tot ce cerem Sinelui nostru Divin. “Cere şi ţi se va da, caută şi vei afla, bate şi ţi se va deschide“- spunea Mântuitorul nostru Iisus Hristos acum 2000 de ani. Aşa să fie!

2. Nu sunt suficient de bun(ă).

Acest program sau credinţă vine în general din mica copilărie, atunci când părinţii sau educatorii noştri, au avut aşteptări de la noi pe baza sistemelor lor de credinţe, iar noi nu ne-am ridicat la standarul acelor aşteptări. Neridicându-ne la acel standard de câteva ori, am adoptat această credinţă că nu sunt suficient de bun(ă). Plecând de aici toată viaţa este o muncă şi un efort colosal pentru a le demonstra celor din jur că eşti bun(ă). În această situaţie uiţi de tine şi de nevoile tale, în mintea ta prioritate este să le arăţi altora câte poţi tu face. Faci diverse şcoli, formări, cursuri, servicii din ce în ce mai bune, dar foarte solicitate, în care de fapt uiţi de tine şi de ce vrei tu de fapt.

Dacă recunoaşteţi în voi acest program asezaţi-vă cât mai confortabil, luaţi o foaie de hârtie, respiraţi de câteva ori şi apoi începeţi să răspundeţi la întrebarea: “ce vreau eu?” Imaginaţi-vă că este lângă voi înşuşi Dumnezeu care vă îndeplineşte toate dorinţele. Deci puteţi scrie tot ce doriţi de acum sau mai de demult fără reţinere şi fără teamă că “dacă …”  nu se realizează, nu merit, este imposibil, nu-mi dă mie Dumnezeu că sunt păcătos şi nevrednic, etc. Nu uitaţi lângă voi se află chiar sursa Supremă care este omnipotentă, omniscientă şi omniprezentă. După ce aţi terminat de răspuns la această întrebare, trageţi o linie şi răspundeţi şi la următoarea întrebare şi anume: ce vreau eu de fapt?” Adică citind cu detaşare (ca şi cum e vorba despre o altă persoană) ce ai răspuns la întrebarea “Ce vreau eu?”, vei trage o concluzie şi anume “ce vreau eu de fapt”. Toate dorinţele tale vin de la faptul că vrei un anume ceva.

Descoperă ce vrei, crede în ce vrei şi vei avea surpriza că tot ceea ce ai scris în timp se va împlini. Mereu aud o frază de genul: de fapt tot ce mi-am dorit până la urmă Dumnezeu mi-a dat, uneori mai uşor uneori mai greu. Iar eu le răspund  în funcţie de îndoiala sau credinţa pe care le-aţi manifestat. Timpul până a se împlini ceea ce ne dorim depinde de credinţa sau de îndoiala noastră în împlinire.

Vă dau un exemplu personal. Eram cu o prietenă la începutul anului 2007 şi discutând noi despre planuri şi proiecte de viitor mi-a venit ideea să scriu pe o hârtie ce vreau să fac în acel an. Recent adică prin 2011 am găsit într-o agendă veche acea foaie şi am realizat cu surprindere că tot ceea ce am scris s-a împlinit în anul 2007, chiar dacă nu m-am mai gândit la ele. De atunci spun tuturor scrieţi ce vreţi, pentru că în momentul în care aţi scris, scrisul rămâne ca o pecete, ca o semnătură pentru univers, iar el îşi face treaba ca pe o lege şi spune: Aşa să fie!

Credeţi, scrieţi şi veţi avea ce vă doriţi. Aşa să fie!

3. Nu pot fi fericit(ă) tot timpul.

Chiar dacă sunt fericită pe moment după bine tot timpul urmează rău; în viaţă sunt şi suişuri şi coborâşuri. Recunoaşteţi aceaste, credinţe? Ce spune conştiinţa socială: după bine urmează rău, nu te bucura prea tare că binele trece repede, după soare urmează furtună, după deal urmează vale, etc… Sunt credinţe pline de frică, teamă, alimentate de sentimentul de vinovăţie. Vinovăţia spune că nu meriţi să fii fericit(ă) şi că va trebui să plăteşti pentru plăcerea de care te bucuri. Ea este alimentată de programele că nu merit şi nu sunt suficient de bun(ă). Dacă observi sentimetul de vinovăţie înainte să se instaleze ca o emoţie îl poţi respinge cu ajutorul minţii tale făcând nişte afirmaţii de genul: „sunt dintotdeauna fericit(ă)”, „sunt dintotdeauna plin(ă) de bucurie”,”trăiesc dintotdeauna în şi din abundenţă” „sunt dintotdeauna în comuniune cu Sinele meu Divin”. Încercaţi aceste afirmaţii nu aveţi nimic de pierdut în schimb veţi câştiga împlinirea lor şi regăsirea puterii interioare. Starea de bucurie este starea firească a Sinelui divin, şi ea se instalează definitiv, atunci când toate corpurile (fizic, mental, emoţional, relaţional, senzorial) sunt aliniate la Sursa Divină, la Sinele Divin. Bucuraţi-vă pentru fiecare clipă pe care o trăiţi şi în timp, aşa cum v-aţi obişnuit să fiţi trişti şi să trăiţi din programul de supravieţuire, vă veţi obişnui să fiţi fericiţi şi veţi trăi din programul de abundenţă. Aşa să fie!

4. Viaţa este o luptă. „Nu poţi rezista în această junglă decât cu multă luptă”.

Această credinţă era valabilă pentru strămoşii noştri, deoarece nu aveau sufiecientă cunoaştere pentru a crea tehnologia necesară pentru asigurarea supravieţuirii. Dar din păcate această credinţă se mai vehiculează şi azi. Menţinerea acestei credinţe de fapt ne pune în pericol supravieţuirea deoarece faptul că avem această credinţă conduce la mania muncii şi la stress extrem, care în cele din urmă provoacă boală, durere şi moarte. De fapt viaţa este foarte frumoasă, plină de experienţe minunate prin care învăţăm să stăpânim lumea din noi, pentru a o putea reflecta în exteriorul nostru. După cum spunea actorul Peter O’Tool „nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar”. Fantastic. Depinde de noi, ce şi cum facem. Cu o astfel de credinţă nu poţi decât să fii extraordinar şi să faci lucruri măreţe. Fiţi voi în potenţialitatea voastră. Gândiţi despre voi că sunteţi măreţi şi veţi face lucruri măreţe; gândiţi despre voi că sunteţi păcătoşi şi veţi face numai păcate.

5. Nu există destul, orice aş face nu e suficient.

Aici găsim bine implementată credinţa în sărăcie şi insuficienţă. Şi acestă credinţă în insuficienţă se naşte din credinţa ancestrală, bazală că suntem separaţi de Dumnezeu – care de fapt este sursa abundenţei- şi că realităţile interioare şi exterioare sunt separate una de alta. Unele dintre manifestările acestei credinţe, program, sunt acumularea, avariţia, lăcomia, egoismul, distribuirea dezechilibrată a bunurilor şi serviciilor – activităţi care de fapt crează insuficienţă şi trăirea în programul de supravieţuire. Facem astea ca să supravieţuim, să ne asigurăm că avem, să nu ne lăsăm descoperiţi, că cine ştie ce se poate întâmpla, etc.

Şi această credinţă este alimentată tot de sentimentul de vinovăţie şi anume atunci când am căzut din starea de graţie – de la păcatul originar – ne-am separat de univers. Prin neînţelegerea liberului arbitru am uitat că universul este nelimitat şi plin de abundenţă şi am început să ne percepem ca nişte victime într-un univers ostil. În acest univers avem tot ce ne dorim, ce trebuie să facem e să ştim ce vrem, să credem că avem deja şi să focusăm pentru împlinire. Atâta timp cât tu nu ştii ce vrei nici universul nu ştie ce să-ţi dea. Când în tine e haos nu ai cum să primeşti ceva în armonie de la univers, primeşti doar ce ai creat şi ce transmiţi. Face-ţi linişte în mintea voastră vizavi de a avea şi aflaţi de la Sinele Divin ce vreţi şi totul se va împlini.

Descoperiţi-vă, aflaţi cine sunteţi şi ce vreţi, fiţi prezent cu voi şi în voi şi „tot universul va sta la picioarele voastre”. Totul depinde de tine, învaţă să te valorizezi şi scoate la suprafaţă acel potenţial divin care zace înăuntrul tău încătuşat de propria-ţi minte.    „Ca să fii liber nu trebuie să ai o scuză pentru alţii” Ramtha

Aşa să fie! Spor în toate.

1 Comment
  1. E asa de adevarat tot ce scrii tu acolo,numai sa fim suficient de puternici sa punem in aplicare toate astea…schimbari radicale sint cele mai bune dar nu cele mai usoare de facut!

Your email address will not be published. Required fields are marked *