Forţa tămăduitoare a sării de bucătărie
Posted on 18/05/2012

De la prețul aurului la otrava albă

Sarea, considerată cândva la același preț cu aurul, în secolul nostru a început să fie socotită o otravă albă, și acest lucru nu fără participarea medicinei moderne. Însă orice substanță utilizată în cantități exagerate este dăunătoare sănătății, iar dozele mai mici sau folosirea acesteia în limite raționale pot fi utile organismului.

Departe de lepră, nebunie și alte 70 de boli

În credințele vechi se spune că acela care începe masa cu sare și o termina tot cu sare este protejat de 72 de boli, printre care se află nebunia și lepra. Există obiceiul ca oaspeții de seamă să fie întâmpinați cu pâine și sare. Un proverb vechi spune: “Fără sare, nici pâine nu poți să mănânci.

Dacă luăm în considerație că industria contemporană îmbogățeste sarea de bucătărie cu iod și fluor pentru eliminarea deficitului acestor elemente, atunci putem spune că sarea este o îmbinare de microelemente necesare organismului nostru.

Rația de sare (suficientă) utilizată pe zi pentru o persoana de vârsta adultă nu trebuie să depășească o linguriță, în medie 3-6 grame (este socotită și sarea conținută în celelalte produsele consumate).

Pentru melancolici și flegmatici

Sarea le este folositoare melancolicilor (în special băile fierbinți cu sare marină sau cu sare de bucătărie, înainte de culcare, în proporție de o linguriță de sare la un litru de apă) și flegmaticilor (aceștia trebuie să se frecționeze cu sare atunci când fac saună).

Dar nu pentru sangvinici și colerici

Sarea contribuie la ușurarea digestiei, înlătură senzația de apăsare din stomac. Este dăunătoare (atunci când este folosită în exces) oamenilor slabi, celor obosiți, colericilor și sangvinicilor, de asemenea pentru rinichi și în cazurile de hipertensiune.

Sperma, eczeme, tumori, podagra

Folosirea excesiva a sării scade cantitatea de spermă și poate deveni cauza unor boli de piele, a bolilor de ochi, a slăbirii vederii.

Sarea intră în compoziția unor medicamente pentru eczeme. Ea este folosită în toate cazurile de tumori ale mucoaselor, împotriva mâncărimilor, podagrei. Dacă se amestecă cu ulei de măsline, oțet și miere, este un mijloc eficace împotriva difteriei și a tuturor tipurilor de anghine. Sarea amestecată cu miere este folosită pentru vindecarea înțepăturilor de albine, bondari sau viespi. În cazul tumorilor se amestecă sare cu stafide, mentă uscată și oțet și se pun comprese pe locurile afectate. În cazul otrăvirii cu ciuperci trebuie să beți oțet cu miere și sare (la un pahar de apă fierbinte se pun doua lingurițe de miere, una sau două lingurițe de oțet de mere și o linguriță de sare, amestecul trebuie să fie plăcut la gust).

La ce mai puteți folosi sarea

Sarea amestecată cu oțet se folosește sub forma de comprese în cazul cojilor din cap, al eczemelor, iar sarea amestecată cu aloe este folosită (intern) în cazul catarurilor (inflamații acute sau cronice ale mucoasei unui organ, adesea însoțite de secreții abundente). Amestecată cu miere și oțet, sarea se foloșește și în hidropizie (boala cauzată de acumularea patologică de apă în cavitățile naturale ale corpului sau în țesuturi). Gargara cu sare și oțet se folosește în afecțiunile gingiilor și pentru dinții care se clatină. Clătirea gurii cu apă în care ați dizolvat sare este folosită pentru întărirea gingiilor și pentru vindecarea rănilor, care se formează atunci când este scos un dinte. În cazul paradontozei este bine să vă masați gingiile cu sare dizolvată în miere (la 20 de grame de miere adăugați 5-l0 grame de sare de bucătărie și amestecați bine).

În cazul hemoragiilor nazale o linguriță rasa de sare de bucătărie se pune într-un pahar cu apă rece, se amestecă, iar soluția obtinuță se inhalează de 10-l5 ori pe nări (de fiecare dată vă țineți respirația câteva secunde înainte de a elibera aerul). Această procedură trebuie repetată zilnic, iar după o săptămână hemoragiile nazale vor dispărea.

Sarea la tigaie e un tratament foarte bun

Tratarea diverselor boli cu ajutorul sării fierbinți încălzite într-o tigaie (cea mai bună este sarea marină, dar se poate foloși și sare de bucătărie) se folosește de foarte mult timp în medicina tradițională (sarea după ce a fost incinsă se pune într-un săculeț din in și se aplică pe diverse părți ale corpului: în zona frunții și a nasului, în zona bronhiilor, a tălpilor – în cazurile de răceală; în zona mijlocului, dureri lombare. Înainte de a aplica săculețul cu sare trebuie să spălați bine cu apă locul bolnav. În cazul mâinilor și picioarelor reci (mai ales la flegmatici și melancolici) este foarte indicată dezmorțirea lor prin frecarea tălpilor și a palmelor cu un săculeț în care ați pus sare marină încinsă. Sacul se coase sub forma unei pungi de tutun pe măsura tălpii (astfel încât toata talpa să aibă loc pe suprafața săculețului). Efectul este dublu: întreg organismul se încălzește și, în același timp, are loc un masaj al tălpilor și palmelor, acolo unde se găsesc numeroase puncte active din punct de vedere biologic, legate practic cu toate organele.

Organizare pentru la mare

Atunci când merg în concediu la mare, melancolicii și colericii trebuie să aleagă un loc unde salinitatea apei să fie cât se poate de scăzută (alături de locul în care se varsă în mare un râu). Melancolicilor li se potrivește foarte bine Marea Azov, de exemplu, în timp ce colericilor – Marea Baltică. Sangvinicilor și mai ales flegmaticilor, dimpotrivă, li se potrivește apa cu o concentrație de sare foarte mare (apa Mării Moarte).

Sarea are o acțiune dăunătoare atunci când este combinată cu diverse grăsimi (slănină) și produse care trebuie consumate reci (untul).

Tratamente pe bază de sare

În anii ’30 ai secolului trecut la Petersburg (Rusia) a fost inventat un medicament pe bază de sare pentru tratarea contuziilor, a cancerului de piele, a paraliziei, a durerilor de cap, a erizipelului, a reumatismului și chiar a unor diverse boli inflamatorii interne și externe.

Iata cum se pregătește acest medicament: într-o sticlă puneți coniac puțin mai mult de jumătate, adaugați sare măruntă și bine uscată până când coniacul a ajuns la gâtul sticlei, după care agitați sticla citeva minute. Când sarea s-a depus (dupa 20-30 de minute), medicamentul este gata pentru a fi folosit. Înainte de a-l folosi agitați din nou sticla, pentru că depunerile de sare vă pot provoca dureri în contact cu rana.

Cum se folosește leacul

Acest medicament nu se folosește niciodată singur, ci numai amestecat cu apă fierbinte (o parte de medicament și trei părți de apă). De obicei este indicat să luați două linguri din medicament amestecate cu șase linguri de apă fierbinte pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Femeile și bolnavii foarte slăbiți pot lua câte o lingură din acest medicament cu opt-zece linguri de apă fierbinte. În cazul apariției vărsăturilor sau grețurilor, puteți să beți înainte de a lua medicamentul două cești cu apă caldă. Medicamentul este foarte eficient în stadiile incipiente ale răcelii.

Uz extern

Observație: Pentru uz extern medicamentul se folosește nediluat.

Pentru tăieturi se leagă rana cu o pânză înmuiată în această soluție. Bandajul nu se înlătură până când rana nu se vindecă, ci doar se umezește din exterior de trei-patru ori pe zi.

Pentru înțepăturile de insecte se pun comprese cu acest medicament pe locul afectat, câte 10-l5 minute de patru-cinci ori pe zi.

Împotriva amețelilor se frecționează creștetul capului cu medicament aproximativ o jumătate de oră înainte de culcare.

În cazul congestiilor cerebrale se frecționează creștetul capului timp de 15 minute înainte de culcare. Procedura se repetă trei-patru zile. Dimineața pe stomacul gol se iau două linguri din acest medicament amestecate cu șase-opt linguri de apă fierbinte. Acest tratament este contraindicat în hipertensiunea arterială.

În cazul durerilor de cap se frecționează de asemenea creștetul capului timp de 15 minute. Dacă durerea nu trece, se ia o lingură de medicament cu șase-opt linguri de apă fierbinte. Tratamentul acesta este contraindicat în hipertensiunea arterială.

În cazul durerilor de urechi se pun cu pipeta câte cinci-șase picături de medicament în ureche. De obicei sunt suficiente trei asemenea proceduri.

Pentru tratarea abceselor, un tampon de vată se pune pe rană și se lasă câteva ore. Trebuie să repetați această procedură de câteva ori pentru a obține rezultate.

Împotriva reumatismului se frecționează locul bolnav de una-doua ori pe zi timp de două săptămâni. Dacă durerea revine în mod constant, puteți lua și 12-l4 zile dimineața pe stomacul gol câte doua linguri de medicament amestecate cu cinci linguri de apă fierbinte.

În cazul cancerului de piele se unge cu această soluție locul afectat de trei-patru ori pe zi, după care se pune pe rană o bucată de pânză subțire înmuiată în medicament (pânza trebuie umezită imediat ce a început să se usuce). Înainte de culcare frecționați-vă pielea capului cu medicamentul și puneți-vă apoi un batic subțire. Dimineața se iau doua linguri de medicament cu cinci-șase linguri de apă fierbinte.

În cazul luxațiilor frecționați-vă bine locul afectat cu această soluție.

În osteoporoză amestecați trei vârfuri de cuțit de piper negru, un pahar de sare grunjoasă, 0,5 litri de coniac. Se lasă la macerat cinci zile. Se pun apoi comprese cu această soluție pe locurile dureroase.

În cazurile de artroză faceți în fiecare seară așa-numitele băi în nisip. Se amestecă sare cu nisip de râu în proporție de 1:1, se pune la încins într-un vas, după care se îngroapă degetele în nisipul cu sare fierbinte, țineți mâinile și picioarele acolo până când această compoziție s-a răcit.

În cazul întinderilor musculare se amestecă sare simplă de bucătărie cu făină de grâu în proporție de 1:1, se adaugă puțină apă, se obține astfel o cocă tare. Locul bolnav trebuie acoperit cu această cocă, deasupra se pune o hârtie, după care se bandajează cu un prosop cald.

1 Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *