Fă-ți timp… pentru prezent
Posted on 25/09/2013

“ În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ți timp să guști frumusețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp ACUM, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi!” {Traian Dorz}

10 Comments
  1. minunat si adevarat..iti multumesc suflet frumos..abia astept evenimentul de duminica din Bucuresti..

  2. Articolele astea sunt ca pilulele de intelepciune pt. vindecarea sufletului nostru

  3. Maria Elena says:

    Sigur e scrisa de Rudyard Kipling ? Nu pare. Plus ca nu gasesc versiunea in engleza.

  4. Alina Popescu says:

    Splendida poezie ! Adevaruri pentru regasirea noastra ! Multumesc frumos !

Your email address will not be published. Required fields are marked *