Discernământul – cheia linistii sufletești
Posted on 30/07/2013

Misiunea noastră pe Pământ este de a face cunoscut necunoscutul din noi, adică de a face cunoscut pe Dumnezeul din noi.

Pentru ca să împlinim această menire este nevoie să lucrăm mult și conștient cu noi, pentru a discerne, a judeca corect ce alegeri facem în viața de zi cu zi, clipă de clipă, moment de moment.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

În primul rând este necesar să fim conștienți și responsabili că fiecare gând, vorbă, sentiment sau faptă ne scrie realitatea viitoare. În sensul că odată emis ceva, merge în univers, se încarcă cu energie de aceeași vibrație și revine la creator.

De aceea se spune că Dumnezeul central (Tatăl Ceresc) a lăsat omul stăpân peste animale, păsări și toate vietățile pentru a fi creator. Prin aceasta omenirea a înțeles creația doar ce se vede: un copil, o casă, doar lucruri fizice materiale, adică văzute de simțurile noastre din spectrul vizibil; dar de mii de ori sunt mai multe și mai importante lucrurile care nu se văd în spectrul nostru, cu ochii fizici.

Noi toți vedem aceste realități energetice și informaționale prin simțământ și apoi prin trăire.

Aici intervine discernământul sau dreapta judecată, înainte de a emite ceva. După ce am emis este prea târziu. În acest caz mai putem șterge prin rugăciuni, concentrare, meditații directe asupra a ceea ce am creat. Adică avem șansa să ne răzgândim și să ștergem ce am creat. Adică noi am făcut, noi putem desface.

Vorba părintelui Ieronim de la schitul Bucium (fostul meu duhovnic – decedat în 2001): „Uite Niculina vin la mine şi îmi dau acatiste să mă rog ca să li se rezolve o anumită problemă, dar ei nu fac nimic; eu îi pot ajuta doar 10 la sută dar dacă ei nu fac inversul la ce au făcut nu se întâmplă mare lucru”.

Din păcate foarte mulți din necunoaștere așteaptă să le dezlege altcineva ce au făcut ei. Chiar dacă de multe ori vrem să responsabilizăm pe altcineva să dezlege pentru noi (preoți, duhovnici, maeștri), nu vor avea succes, deoarece creația se întoarce la creator, așa cum noi ne întoarcem în sânul Tatălui Ceresc.

Una este să lucrăm cu noi și să mai cerem ajutorul cuiva (duhovnici, vindecători, prieteni, parteneri, maeștri) și una este să lăsăm la voia întâmplării aceste lucruri.

Astfel emitem diverse prostii (emisii necorespunzătoare) și apoi spunem, cum vrea Dumnezeu să se întâmple una ca asta? Ce nu înțelegem de multe ori este că Dumnezeu este Iubire, Bucurie, Pace și nu el ne dă acea experiență ci noi am creat-o cândva atunci când nu am avut discernământul necesar să emitem responsabil pentru a ne crea o realitate  fericită. Adică Dumnezeu îngăduie, deoarece avem liber arbitru, asta e legea pe care ne-a lăsat-o, o lege peste care nici el nu trece. Prin libertatea noastră de a alege am creat ceva și acel ceva se întoarce la creator.

De ex: atunci când critici, judeci, înșeli pe cineva mai devreme sau mai târziu vei atrage în viața ta situații prin care vei fi criticat, judecat, înșelat.

Pentru a nu mai întâlni astfel de situații este bine să fii responsabil și conștient de tot ceea ce faci.

Este un drept al tău să primești ceea ce vrei, Dumnezeu îți dă conștiință și prin colapsarea energiei prin câmpul cuantic se materializează ceea ce vrei.

 Maestrul Ramtha spune: „Conștiința și energia creează natura realității”.

De exemplu optimiștii, care au o încredere totală că totul va fi bine și vor căpăta ce vor – așa li se întâmplă; versus pesimiștii care cred în rău și ghinioane și atrag în realitatea lor acele rele în care cred.

Astfel gândul concentrat aduce după sine materializarea a ceea ce am gândit. Dacă gândim corect fără să încălcăm demnitatea cuiva, atunci vom avea parte doar de experiențe care duc la pace și bucurie.

Avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli și norme impuse de familia de bază și de societate, care sunt spre binele nostru și care nu.

Iar ca să discerni e necesar să cunoști. Cunoașterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opțiuni în ceea ce privește calitatea vieții noastre.

Partea cea mai grea în a ne cunoaște este cu educația pe care am primit-o în cei şapte ani de acasă. Aici e greul pentru a reuși să ne cunoaștem și a vedea ce s-a implementat în mintea noastră, în concordanță cu ființa noastră divină și ce nu era în concordanță cu noi. Pentru aceasta va recomand o carte deosebita: „Drumul către tine însuți”, autor M. Skott Peack,  editura Curtea Veche.

De ce am spus că aici e greul? Deoarece noi în acea perioadă am preluat de la cei din jur (familia de bază, grădinița) tot din comportamentul, atitudinile, modul de a soluționa problemele, mod de gândire. Acestea s-au implementat în creierul nostru liber ca niște programe în calculator, au devenit obișnuințe au intrat în mintea subconștientă şi acum sunt ca o a doua natură a noastră.

Atunci ni s-a implementat scenariul de viață. De aceea nu știm prea bine dacă unele atitudini sunt ale noastre și le alegem noi sau vin ca urmare a informațiilor din programare?

De aceea cunoașterea rațională și spirituală fac casă bună pentru a ne redescoperi și regăsi ființa divină.

Dezvoltarea discernământului ne duce la pace și liniște sufletească în sensul că dacă suntem atenți și conștienți de deciziile pe care le luăm pentru a nu  ne călca pe Sine, ființa noastră divină nu mai are de suferit, suntem mereu bucuroși și fericiți și devenim mai responsabili în a ne realiza misiunea de a face cunoscut necunoscutul din noi.

„Confluența dintre cunoaștere, înțelegere și practică,
îți împlinește viața”

(Sri Sri Ravi Shankar)

4 Comments
  1. Da asta este cuvintul pe care-l cautam eu azi..
    “Discernamint” Multumesc ! Asta e..!
    Multumesc, Distinsa Doamna, ca pui in cuvinte raspunsuri de care eu am nevoie.

  2. Monica Voinea says:

    Excelent!!! Niculina, to the point, la fix. Sa ne traiesti ca sa ne mai scrii asa adevarat. XOXO

  3. Le multumesc parintilor mei ca, desi nu am fost intotdeauna de accord cu felul in care si-au trait/isi traiesc viata ori ideile vehiculate in privinta felului cum sa-mi traiesc eu viata, m-au incurajat sa cunosc, sa cercetez, m-au sustinut in interesele mele de ordin superior – ceea ce mi-a dat instrumentele pentru munca interioara – si chiar daca atunci cand nu le convenea ce vedeau in mine si ma respingeau, acum am ajuns sa inteleg ceea ce ii facea sa se comporte asa. Si – paradoxal – intelegerea aceasta nu ma face sa ma simt superioara lor ci m-a ajutat sa ma eliberez de greutatea apasatoare a perceptiei lor despre mine. Iar acum nici nu mai simt nevoia sa demonstrez ca sunt de-ajuns de buna/extraordinara ca sa ma considere demna de a fi copilul lor (ca si cum un copil trebuie sa demonstreze ca e bun pentru familia unde s-a nascut… ca si cum simplul fapt de a te naste intr-o familie nu te face membrul familiei respective). Acum stiu ca sunt asa (extraordinara, magnifica, minunata, nemaipomenita) si nici nu mai am nevoie ca ei sa o recunoasca. Fac ceea ce gandesc eu potrivit pentru mine si asta mi-e de-ajuns. Si bucurie mai mare ca asta nu e 🙂 A fi sufficient sie insasi e de mii de ori mai multumitor decat toata recunoasterea din lume – cand tu nu iti cunosti valoarea si astepti recunoastere de la cei din jur. Si – din nou paradoxal – atunci cand nu astepti recunoastere insa esti pe deplin constient de propria-ti valoare – cei din jur vin parca sa-ti confirme asta. E extraordinar. De aceea, in trecut, cand asteptam ca cei din jur sa imi completeze lipsa de valorificare din interior, acestia manifestau tocmai acea lipsa de valorificare – pentru ca eu nu ma valorificam…
    Cred ca e ceva in aer zilele astea, parca totul vine sa ma ajute sa imi vindec aspecte duse in spate de-o viata. Ma consider binecuvantata ca am procesat atata munca interioara in atat de scurt timp. Si nu prin comparatie cu altii ci prin comparatie cu mine insami (intr-un fel ma priveam acum cateva luni si intr-altul am ajuns sa ma privesc acum).
    Cred ca bucurie mai mare nu e pe lume ca manifestarea sie insesi doar pentru sine. In asta consta bogatia divina, comoara aceea nepretuita a scanteii divine care suntem. Tocmai prin stralucirea prin noi insine, pentru noi insine, de la noi insine. Pentru binele nostru cel mai inalt si a tuturor celorlalti. Cred ca a-ti ajuta aproapele e gresit inteles prin a-l salva, a face lucruri pentru el, in locul sau. Cred ca e adevarat cand se spune ca a te manifesta prin tine insuti, asa cum esti tu, este de fapt a-ti ajuta aproapele. Caci manifestarea de sine atrage manifestarea de sine a celor din jur.

    Lumina <3

    PS: Recomand tuturor ca, in loc sa fuga de acele "naluci" din interior si sa si le nege ori ignore, sa le priveasca drept in ochi iar prin lumina indreptata asupra lor, acestea se vor volatiliza. Nu exista victorie mai mare ca recucerirea spatiului interior si expandarea acestuia. De ce sa stam mici si pitulati in noi cand putem sa stralucim. Si cu cat luminam mai mult in noi, cu atat realizam grandoarea care suntem. Astfel devenim pionieri in descoperirea noastra insine si ce e extraordinar este ca mereu va mai fi ceva de descoperit. Si cine se poate plictisi cand are atata de experimentat;)

  4. Gandeste pozitiv si iti vei schimba viata! Usor de spus, mai greu de pus in practica. Eu ma numar printre persoanele care au crescut intr-o familie destramata. Parinti divortati. Am ramas cu mama indurerata si plina de frustrari. Lipsuri financiare, neputinta, tristete, esecuri… Mi s-a implementat ca viata e grea, nedreapta, iar eu sunt un copil povara si bun la nimic. Am purtat aceasta eticheta multi ani.
    In sufletul meu parca stiam ca viata e mult mai mult si ca sunt pe un drum gresit. Ma intrebam mereu: “Cum de ai putut Doamne sa permiti sa se nasca un asa om ca mine. Inutil, prost, timid, trist…?”
    Dumnezeu a facut ca la 29 de ani sa descopar oameni ca Niculina. Am urmarit (si urmaresc) zilnic emisiunile ei si altele de gen. Ma hranesc cu ele. Imi fac bine.
    Mi-a luat 2 ani ca sa ma “umplu”, ca sa inteleg, ca sa rezonez si sa pun in practica. De aceea spun ca este greu sa practici gandirea pozitiva, daca ai fost setat 30 de ani pe cea negativa si nu ai stima de sine.
    Teoria e buna, dar mie imi plac exemplele. Vreau sa aud si sa vad oameni care au reusit. Imi da forta. Si eu am facut mici pasi.
    Cand am timp (dimineata, in autobuz, seara inainte de culcare), repet afirmatii pozitive: “Sunt dintotdeauna iubire, putere, prietenie, succes etc” .
    Imi imaginez ca vb cu seful meu si el ma lauda: “Esti un om deosebit, un angajat model… etc”. Incurajez oamenii care au probleme (colegi, prieteni …) asa cum as vrea sa ma incurajeze cineva pe mine.
    In conversatii, folosesc cuvinte pozitive, urmaresc multe comedii si vorbesc mult cu persoane care ma fac sa rad.
    Evit critica si barfa.
    Incepe sa dea roade. Lucrurile se materializeaza. Eu zic ca sunt pe drumul cel bun.

    Multumesc, Niculina.

Your email address will not be published. Required fields are marked *